Serbia si Ungaria – referat geografie

Serbia:
Are o populatie de circa 10 milioane de locuitori, capitala tarii Belgrad circa 1.2 milioane de locuitori, nu are iesire la mare, dupa ce Munte Negru s-a desprins de Serbia.
Relieful: – Muntos in partea Sudica, M-ti Dinarici 2656m, in Est sunt M-ti Serbiei, iar in rest se afla Campia Dunarii cu pregadere in Nord si in Vest.
Clima: – Temperata, de tranzitie, cu influente submediteraneene.
Ape: Cel mai importanta curs de ape, este Dunarea si afluentii sai: Sava, Morava si Tisa.
Populatie: 65% Sarbia si 17% albanezi, maghiari si romani circa 3%. Gradul de urabanizare este de 55% si alte orase inafara de Belgrad ar fi asa: Nis, Pristina (160 mii loc) Navi San (200 mii de loc).
Resurse naturale: sunt carbuni, minereuri feroase si neferoase.
Transportul: 500 de km de autostrazi. Porturi fluviale Norisav si Belgrad.
Ungaria:
Surafara de circa 93000km, populatie circa 10mil de loc, Budapeste cu circa 2 mil de loc.
Relief, predominant de campie cu 80% campie cu sub 200m altitudine. M-ti Motro 1015m Bukk, Bokony, Mecsek.
Clima: Temperata continental moderata.
Apele: doua cursuri importante: Dunarea si Tisa in care se varsa Somes, Cris si Mures, Lacul Balaton, rest al marii panonice circa 700km patrati.
Vegetatia de stepa sau silvostepa, husta.
Populatia: 90% maghiari, romii 5,5%, slovaci, germani, romani, sarbi. Grad de urbanizare mare circa 60%.
Orase: Debreten (200mii loc), Miscolt ( 190mii de loc), Sheghet (170 mii loc), Pecs (150 mii loc), Gyor (120 mii loc).
Resurse naturale: gaze naturale, bauxita, carbuni, minereuri feroase si neferoase. Industria bine dezvoltata, constructii de masini (Mercedes), industrie chimica, prelucrarea bauxitei.
Agricultura: bine dezvoltata, dispune de mari suprafete arabile cu soluri fertile. Cultiva cereale, cartofi sfecla, pomi fructiferi, vita de vie, se cresc porcine si pasari.
Transportul: bine dezvoltat, 600km de autostrazi. Circa 8.000 km de cai ferate, transportul fluviale pe Dunare, Tisa si Boloton. Transporturi aeriere Budapeste.

Reclame

Titu Maiorescu – Referat clasa a X-a E

Titu Maiorescu Marcanta pentru evolutia curentului in discutie este personalitatea lui T. Maiorescu, care a avut o semnificativa contributie in numeroase domenii. Principalele coordonate ale vastei sale activitati au fost problele limbi romane, pe cae le-a dezvoltat in lucrarile:”Disertatiune”,”Despre scrierea limbii romane”;literatura populara(„In chestia poeziei populare”).A mai fost preocupat de estetica si de critica, dand capodoperele in sfera filosofiei si socologiei culturii o formula de mare rezonanta, a”formelor fara fond”, preluata de la Eminescu in articolele sale politice si de Caragiale in comediile sale. O alta trasatura definitorie a sa este spiritul oratoric; iar ultimul domeniu, cel al creatiei literare, este ilustrat de cateva comedii si poezii in limba germana, din tinerete, cateva versuri fugare, de mai tarziu, dar, mai substantial, de traduceri. Una dintre cele mai valoroase creatii o reprezinta studiul „O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867”.Aici, T.Maiorescu nu intemeiaza o estetica, dar se foloseste de argumente estetice, in scopuri pragmatice clare, marturisite cinstit de autor: descurajarea veleitatilor literareri, „igienizarea” poeziei romanesti, pe de o parte, iar pe de alta, formeza si educarea gustului public. Inspirat de ideile lui Hegel, autorul nu vorbeste despre un continut in sine al poeziei, dar trateaza diverse aspecte ale formei poeziei. Pentru a-si expune ideile cu acuratete, el isi imparte lucrarea in doua parti: „Conditiunea materiala a poeziei” si „conditiunea ideala a poeziei”. Prima parte debuteaza prin constatarea ca si literatura, ca si celelalte arte, este chemata sa exprime frumuosul. Referitor la materialul sensibil al poeziei nu are un material deoarece „cuvintele sunt organ de comunicare”. Materialul sensibi al poeziei consta in fantezia noastra, prima conditie fiind ca „sa se destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantezia auditorului”. Pentru aceasta poetul trebuie sa respecte o serie de reguli, printre care se numara: alegerea cuvantului celui mai putin abstract, folositea de „epitete ornate”, de comparetii, metafore si personificari care „coloreaza schema palida a cuvantului”. Maiorescu avertizeaza scriitorull ca acestea trebuie sa fie noi, deorece prin uzul lor zilnic, afirmand ca poetii abuzeaza de flori si stele, cuvinte care se banalizeaza cu timpul. In acelasi timp, comparatiile trebuie sa fie juste, termenul comparativ fiind bne selectat. In cea de-a doua parte a articolului sau – „conditiunea ideala a poeziei” – se ocupa de cealalta problema fundamentaa: fondul. Spunand ca ideea din poezieste „un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala”, determina faptul ca tematica poeziei poate fi ura, iubirea, tristetea si niciodata politica sau invatatura. In studiul sau apare si ideea eronata ca artele sunt „repaosul inteligenteii”. Obiectul nu-l poate constitui decat un simtamant sau o pasiune. Deosebirile ce disting simtamintele, pasiunile, de celelalte stari ale cugetului sunt: „o mai mare repejiune a miscarilor ideilor”, o exagerare sau o marire a obiectelor si „o dezvoltare grabnica si crescanda spre o culminare finala”. Aceste trei sunt calitatile ideale ale poeziei. Maiorescu critica poeziile lungi care nu au nici in inteles, anticipand articoluul „Betia de cuvinte”. El afirma ca pentru unii poeti cel mai mare dusman este cuvantul. Critica si folosirea diminutivelor  care stirbesc valoarea poeziei, cand sunt prea multe diminutive „e mic poetul si literatura”. Acuza de asemenea rimele fortate. Un alt aspect negativ constatat de lel este folosirea unor cuvinte comune care nimicesc sensul frumosului; in aceasta categorie se incadreaza numele proprii ca Liza sau Costica. In finalul articolului T. Maiorescu concluzioneaza: „Poezia care ca o conditie materiala a existentei ei imagini sunsibile, iar conditia ei ideala sunt simtaminte si pasiuni”. Va afirma de asemenea ca o literatura „falsa si urata” reprezinta primul pas spre degradarea culturii nationale. Cel mai impresionant portret al lui T. Moiorescu din care rezulta personalitatea lui marcanta a fost realizat de catre I.L.Caragiale:”Domnul Maiorescu, in afara de stralucitul lui talent de orator este, un mare literat – om cu inzestrare intelectuala in afara de orice concurs”.

Creat de prof. Ziman, redactat de Lung Ionut.

Junimea si Convorbiri Literare

Cei ce au chef sa corecteze greselile gramaticale, resectiv cele de scriere sa lase un comentariu.

Eu nu am avut timp sa le mai modific.
„Junimea” este cea mai inportanta societate culturala din a 2-a jumatate
a sec. 19 din randul careia se va ivi trinitatea geniala: eminescu-creanga
-caragiale, precum si alti scriitori de valoare: bratescu-voinesti,duiliu
zamfirescu, barbu-delavrancea,slavici. Inceputul Junimi dateaza din
anul 1864 cand Titu Maiorescu intors de la studii din Berlin, va sustine
la Iasi o serie de prelectiuni populare cu tematica literara si filosofica.
In scurt timp el va fi urmat de alti tineri: Carp, petre p. carp, rosetti,
negruzzi. In foarte scurt timp membrii acestei grupari ajung sa aiba
opinii comune asupra literaturi si culturii, in general; Tudor Vianu va
afirma: „junimea n-a fost o societate cat o comunitate”. Pana la aparitia
revistei „convorbiri literare” activitatea junistilor s-a desfasurat in 3
directii: 1.Continuarea prelectiunilor populare, 2. stabilirea unei ortografi
unitare a limbii romanae, 3. publicarea unei autologii de poezie
romaneasca. Discutiile referitoare la ortografie l-au determinat pe
Titu Maiorescu sa scrie articolul „despre scrierea limbi romane”, iar
discutiile referitoare la publicarea unei autologii de poezie au generat
scrierea articolului „O cercetare critica asupra poeziei romane de la
1867”. Din activitatea literara a primilor membri nu ne-a ramas nimic,
ei ‘n-au constituit decat cimentul unei mari constructii culturale colective
, al carui arhitect a fost Maiorescu si regizor Negruzzi”(lovinescu).
Curentul a avut mai multe etape, dintre care cele mari sunt 2: epoca
ieseana si epoca bucuresteana. Aceste etape vor fi reflectate in
special in revista „convorbiri literare”, infiintata in 1 martie 1867.
In perioada 1863-1874, sediul societatii este la Iasi. Acum se elaboreaza
principiile junimiste si se desfasoara actiuni cu caracter polemic in probleme
referitoare la limba, literatura, cultura. Se practica o critica negatoare,
„de descurajare mediocritatilor”, din dorinta de a se forma un teren cultural
propriu dezvorltarii unei literaturi originale: intre 1874 si 1885, societatea
dunctioneaza concomitent la Iasi si la Buc. Este etapa de stalucire a curentului,
dar si de consolidare a „directiei noi”.  Acum vor fi publicate pastelurile lui
Alecsandri, majoritatea scrierilor antume ale lui Eminescu, primele 3 parti din
„amintiri din copilarie” de Creanga si capodopera comediei romanesti
„o scrisoare pierduta” de caragiale. Incepand din 1885, Negruzzi se muta
cu revista in Buc. Acesta etapa inregistreaza un nivel valoric mai scazut,
acum se publica drama”napasta” a lu caragiale, prmele 3 romane din ciclul
Comanestilor de Zamfirescu si nuvelele lui Slavici. Totodata, actiunile au un
caracter universitar si politic. In 1895, Negruzzi, redactorul revistei preda
conducerea unui comitet format din fosti elevi ai lui T. Maiorescu: Dragomirescu
Negulescu, Radulescu-Motru si altii. De acum revista intra in declin, ea va fi
mutata mai tarziu la Buc. I ea au publicat si scriitori mai putini valorosi precu:
veronica micle, xenopol, samson bodranescu, contra-bodranescu. „literatura
comuna”, cum o numeste insusi T. Maiorescu, se axeaza pe sortatea literaturii
prin critica, lasand la o parte automultumirea si festivismulm, promovand doar
scriitorii merituosi.

Creat de prof. Ziman redactat de Lung Ionut.